Adevărat...chiar n-am știut.N-am știut ce am lângă mine.N-am știut să apreciez vorbele tale.N-am știut să vorbesc când a fost nevoie.
Chiar dacă ai fost un prost, scuzele nu-și au rostul.Încă mi-e dor și mi-e greu să-mi imaginez că unele amintiri nu se vor pierde niciodată....
Mă întreb:acum că te-am cunoscut voi mai simți același lucru oare?
Cred că ăsta e sfârșitul.Păcat că nu m-ai cunoscut cu adevărat.Poate ar fi fost altfel....
Acum știu că tot ce e frumos repede trece.
Dorm!La fel și iubirea ce ți-o purtam...trezește-o, joacă-te cu ea, fă-o doar a ta.Se află într-un loc rece, pustiu, nu e nimeni să o regrete.E înconjurată de flori, de verde...Adie șoaptele în jurul ei,speranța,dorința,setea de pasiune.
Aș vrea s-o văd lângă inima ta.Să se îmbrățișeze, să devină un singur element,liber ca aerul.
Mâine mă trezesc și te văd lângă mine.Ești la fel ca în prima zi.Mă iei în brațe,mă săruți și îmi spui că a fost un coșmar.Că nimic nu va spulbera afecțiunea ce mi-o porți.Că vom fi împreună pentru totdeauna.
Păcat că înca trăiesc un vis pierdut de realitate.
Vorbele tale m-au lovit.Prin câteva cuvinte mi-ai spus tot ce era de spus.Cred că tot ce ne rămâne este să uităm unul de altul și fiecare să privească viața în felul său de acum.
Ești un capitol încheiat din viața mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu