Om pierdut

E vară.Apusul este aproape.Stau pe malul mării și sunt martor la masacrul dintre soare și orizont.Un amalgam de culori care îți induc o stare prea psihedelică de relaxare.E frumos.
Îmi dau jos ochelarii de soare ciobiți, iar în ei văd cum barba mi-a crescut până pe piept.Mii se fire albe pe un singur chip palid.Mă uit de ceva vreme încercând să-mi numar ridurile și cicatricile care mi-au apărut de-a lungul anilor.Nu văd mare lucru.Poate lumina e de vină.Norii sunt prea groși.Doar picături de sânge au mai rămas din soare.
Tot ce mai am este o bere.Mâinile murdare îmi tremură la fiecare înghițitură.Marea este atât de liniștită.Pescărușii o explorează liberi.Vin mai aproape și îmi arunc picioarele spre ea.Apa îmi pătrunde prin găurile din pantofi.Sunt vechi, la fel ca sufletul meu.
O lacrimă evadează înfrățindu-se cu universul.După ea încă una, și încă una.Obișnuiam să fiu puternic.De asemenea duceam o viață normală, ca oricare alt om.
Îmi plăcea să înot.O făceam destul de bine.Dar azi nu.În seara asta renunț la tot.Am contemplat destul marea.E rândul să ne unim destinele pentru eternitate.Pistruii nopții și amintirea zilei ne vor fi martori.Cu cât mă îndepărtez mai mult,cu atât simt sfârșitul mai aproape.

A venit și vremea mea...