Norii se aștern pe foaia cerului precum lacrimile pe chipurile oamenilor.Cerul senin plin de fericiri se pierde undeva în zare,ascunzând orice mic indiciu al prezenței sale.Crapă, ieșind la iveală lumina divină și odată cu ea toate sentimentele păzite în furtuna sufletelor noastre.O perdea de praf nenorocit se anunță în urmă pustiind totul în urma ei.
Stihul străveziu al șoaptelor adie în nicăierea neștiinței și nepăsării sempiterne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu